Vast and Curious, cu Andreea Roșca

Postat pe 5 decembrie 2023 în Dezvoltare personală
Vast and Curious, cu Andreea Roșca
Acest articol nu e despre o carte ci despre un podcast. Am simțit nevoia să scriu despre asta după niște evenimente nu tocmai plăcute de la job.

Majoritatea dintre noi suntem angajați, mai puțini "patroni". Dar mi-am dat seama că uneori cele două tabere se află de o parte și de alta a așa-zisei baricade.

Podcastul Andreei m-a ajutat, în timp, să aflu și chiar să înțeleg ce se întâmplă de partea cealaltă. Îl ascult de mai bine de un an, la recomandarea unui coleg (mersi Mihai!) și am auzit o mulțime de povești spuse de cei care au curajul să pornească la drum pe cont propriu, să fie angajatori, nu angajați.

Dacă pentru noi prioritățile sunt confortul propriu, salariul primit la timp, weekend-urile cu familia,  copiii, prietenii, concediile, pentru "ei" situația stă puțin diferit. Pentru ei prioritatea este "firma", situația financiară, planurile și perspectivele de viitor. În podcastul Andreei veți afla multe povești de genul ăsta, unele mai plăcute, altele mai puțin. Dar cred ca ne ajută să înțelegem cât stres, nopți nedormite, timp petrecut departe de familie și de copii implică viața de "patron". Iar asta ne poate ajuta să ne depășim frustrările și nemulțumirile care ne vor lovi inevitabil la locul de muncă, și care, uneori, pot fi exagerate.

Am să dau un exemplu care m-a șocat dar care, cred eu, explică foarte bine diferența de perspectivă dintre cele două tabere. Nu spun ca sunt de acord cu el, dar nu poți să nu vezi cum uneori ceea ce gândim noi că e normal se află în totală contradicție cu ceea ce își dorește și are nevoie conducătorul unei companii.

O să dau un exemplu de la un antreprenor din Portugalia. E ceva despre care se vorbește puțin, mai ales în lumea antreprenorială. Zic că le leagă pe amândouă, pentru că bate și colo, și colo. O echipă merge bine, dacă e clar pentru oamenii dinăuntru ce preț suntem dispuși să plătim pentru succes. Unul dintre studenții noștri l-a întrebat pe omul acesta cum au făcut în pandemie – ei înființându-și firma înaintea pandemiei. Acesta a zis: „N-o să-ți placă răspunsul pe care ți-l dau. Când a început pandemia și a început lockdown-ul, am trimis un mail la toți angajații – pe atunci erau probabil spre 100 – și i-am întrebat dacă preferă să lucreze de acasă sau de la birou. Toată lumea a răspuns și după ce am primit toate răspunsurile, pe toți cei care au bifat că vor să lucreze de acasă i-am dat afară, pentru că eu nu vreau oameni din ăștia lângă mine. Eu sunt aici ca să creștem firma asta cu 50%/an și am nevoie de oameni care sunt dispuși să plătească prețul pentru asta. De oameni care vor să crească cu 10%/an e plină piață. Și ei pot fi fericiți – unii chiar sunt fericiți, au plecat de la noi și sunt foarte bine – dar noi avem nevoie de altfel de oameni”. Echipa lui de management era acolo. Nu erau nici stresați, nici chinuiți – după aceea au vorbit și ei – erau beton. Dar erau beton pe tipul acesta de comportament și pe tipul acesta de preț. Eu am ridicat mâna și l-am întrebat: „Dar tu ce preț plătești?” A zis: „Plătesc un preț. Pot să zic două lucruri pe care le plătesc: iau în fiecare zi pastile de hipertensiune și îmi văd familia mult mai puțin decât mi-aș dori. Dar e un preț pe care eu sunt de acord să-l plătesc. Și ăștia care-s cu mine aici, fiecare are un preț pe care e de acord să-l plătească.

Episodul respectiv îl puteți găsi aici: Cosmin Alexandru. O călătorie de devenire personală: despre demoni, succes, noroc, intuiție și cum să redevenim oameni întregi.

Voi ce părere aveți? Există cazuri în care v-ar ajuta să știți și ce e de partea cealaltă a ușii șefului? Sau exagerez?